Home

Compunere intr o padure

compunere--În pădure. Casa noastră se află exact lângă locul din care pornește poteca ce duce în pădure. La marginea ei se află câțiva castani uriași, dar spre adânc, există arbori fascinanți și misterioși, pe care nu-i cunoșteam. În preajma lor, lumina părea să ia forme omenești, iar sunetele se deformau. Intram într-o. Compunere despre pădure. Astăzi este o zi însorită, iar încă de dimineață m-a salutat un cer senin de pe care norii lipsesc cu desăvârșire. Așadar, am decis că ar fi păcat să nu profit de frumusețea zilei și am pornit la plimbare prin pădurea din apropierea orașului. Odată ieșită de sub constrângerea aglomerărilor de. Mă plimb printre copacii deși,ascult glasurile păsărilor și caut să le descopăr printre ramurile și frunzele dese,poate se pregătesc de concertul serii.Câte o frunză mi se așterne pe obraz și apoi pe pământ,formând un covorul pe care pășesc,fără a tulbura liniștea din jur.Deasupra mea am auzit bătând o ciocănitoare.M-am uitat după ea și am zărit-o pe trunchiul gros. O plimbare la padure-compunere O plimbare la padure Intr-o blanda zi de primavara , a lunii aprilie, eu cu parintii si cu catelul meu, am plecat la padure.Razele soarelui straluceau atat de tare incat iti inchipuiai ca este vara si florile dadeau rod in timp ce caprioarele isi faceau plimbarea de dupa-amiaza

O compunere descriptivă despre o seară de toamnă în mijlocul pădurii. Compunerea cu titlul Toamna în pădure urmărește să surprindă trăirile pădurii și să sublinieze zbaterea ei într-o atmosferă dură de toamnă târzie. Pădurea într-o noapte de toamnă târzie. E toamnă, iar ziua din ce în ce mai scurtă a ajuns la final compunere Imagineaza-ti ca te-ai ratacit intr-o padure prezinta intr-o naratiune de 100 - 150 de cuvinte, o modalitate de salvare in care un rol important s-al aiba vetuitoarele din codru vei folosi in compunerea ta cel putin 5 substantive care denumesc animale salbatice. va rog foarte mult ajutatima dau coroana. Idea question from @Ilieflorentina1 - Școala Primară (Clasele I-IV) - Limba. O compunere despre o întâmplare petrecută în vacanţa de vară. Vara prin pădurea răcoroasă Astă-vară, eu, Sebastian şi Maria am plecat în păduricea din spatele curţii să culegem mure. Azorel, câinele fricos al bunicilor, a venit cu noi. Era o zi foarte călduroasă, numai bună de o plimbare prin pădurea răcoroasă, departe de soarele care [

Exercitii limbaromana: compunere--În pădur

compunere o in padure. intr-un fel sau altul descompunerea, nu doar prin 28 comentarii. modifica. Ora de compunere - Sufrageria cu mileuri de Intruder la: 02/03/2009 11:25:29 reiau orele de compunere cu o noua tema data, sugerata de anisia. care vreti, care puteti - va invit sa puneti un text in versuri sau proza.. Dor de o pădure fermecată by Miruna. Publicat pe 05/05/2011 de Liber la Imaginaţie. Era o zi întunecată, urâtă şi fără pic de soare. Stăteam la fereastra camerei mele, privind ploaia care cădea cu picuri mari şi repezi, dar parcă nu se mai termina niciodată. Eram singură acasă şi mă gândeam să fac o mică expediţie. compunere o in padure. inapoi 1 2 Cine este in masura sa puna reguli in domeniile artistice este o intrebare la care multi esteticieni incearca sa dea raspunsul. Problema este ca sunt esteticieni teoreticieni ai artei, care oricat vorbesc, nu sunt auziti de cei care practica arta, si cea de a doua categorie, esteticienii practicieni ai.

compunere o in padure. inapoi 1 2 Astfel, intr-un sistem laic de educatie nimeni nu contesta o credinta, sau nu incearca invalidarea unui Dumnezeu sau al altuia, ci pur si simplu se evita o interferare a acestuia in viata sociala comuna La o citire atenta, pasajul de mai sus , coroborat cu ideea centrala a educabilitaii din paragraful de. Compunere cu titlul La o plimbare in padure. O sugestie pentru a scrie compuneri despre padure. Se abordeaza trecerea anotimpelor (primavara, vara, toamna.

O padure fosilizata cu o vechime de 2,5 milioane de ani

Scrie o compunere în care să descrii un loc dintr- o pădure care te-a impresionat și care te-a facut sa te simți bine .Ce culori avea ?Ce mirosuri ai simțit ?Ce sunete ai auzit ?Cum te-ai simțit acolo?. Idea question from @Magdairina - Școala Primară (Clasele I-IV) - Limba român compunere--Întâlnirea din pădure. Vara, pădurea e mai bucuroasă să-şi împartă umbra şi par­­fumurile, decât secretele locui­to­rilor ei. Parcă dinadins, respectân­du-le intimitatea, trage cortine de frun­­ze peste arbori şi tufişuri şi pune para­vane de ier­buri înal­te prin poieni compunere--O noapte în pădure. Vremea era bună, cerul înalt şi clar,iar în depărtare deslușeam dealurile cenuşii.Am ajuns într- o poiana mai largă, unde pădurea se retrage spre cer și piatra se acoperă cu iarbă. Mergem mai mult de un ceas, printr-o pă­dure bătrână, numai şoapte şi umbre

Compunere despre padure - Liceunet

Era o diminea calduroasa de iulie.Soarele aprins, stralucea cu putere precum scanteile de foc,florile gingase zambesc caun roi de fluturi albi.Firele de iarba se legana sub adierea blanda a vantului de vara.Paraul limpede ca o picatura de roua curce din nou.Natura plina de culoare, te face sa te simti ca intr-un basm.Impreuna cu prietenii mei am hotarat sa avem cea mai frumoasa zi compunere o in padure. inapoi 1 2 ca toti din ordinul sau isi petrecea viata in meditatii in locuri retrase iar uneori cobora intr-o asezare spre a 'cersi' citeceva de mincare (termenul a cersi nu e poate cel mai exact dar altul nu stiu... cei care ofereau mincarea o faceau ca pe o ofranda adusa cuiva sfint si nu din mila fata de un. In cazul in care nu gasiti referatul Compunere descriptiva a padure va rugam sa efectuati o cautare dupa un singur cuvant cheie. Avem o baza de date care creste pe zi ce trece si suntem siguri ca daca nu acum, in viitorul apropiat cu siguranta o sa adaugam referatul Compunere descriptiva a padure > ° Balada e o specie a liricii populare inventată de Ciprian Porumbescu. > > ° Creierul este un organ oarecum indispensabil capului. > > ° Călin ţine de mână mireasa care are părul lung de fericire. Ea lupta să puna mâna pe > dragostea flăcăului. > > ° Poetul îşi aşteaptă iubita ca împreună să cutremure o barcă

Exercitii limbaromana: compunere--O plimbare în pădur

compunere--O întâmplare din tabăra de vară la munte... Sunt în tabără,departe de oraș ,de casă,de confort.Am plecat ,ca să fiu alături de colegii-prieteni.Într-una din zile, am făcut o drumeţie pe traseul montan Poiana Brașov - Cristianu Mare. A fost frumos,dar greu pentru mine,pieton de oraș,dar glumele ,muzica auzită a. Toamna - compunere . Intr-o frumoasa zi de toamna trecu pe la curtea imparatului o printesa. Ea se uita cu atentie la castel si a batut la curtea imparatului. Afara era un vajait puternic. Cerul s-a acoperit cu nori cenusi. Totul era galben si vestejit. Langa curtea imparatului erau doi plopi inalti. Din plopi cadea lin cate o frunza

Relatiile trofice intr-o padure : 7 kb: 8723 : RELATIILE TROFICE INTR-O PADURE DE FOIOASE O retea trofica dintr-o padure In nodurile retelei trofice prezentate se gasesc urmatoarele animale: veverita, jderul, mierla, soarecele de padure, porcul mistret si pasari rapitoare.Daca analizam doua exemple de animale cu regimuri variate Imi trebuie repede o compunere despre o excursie in padure. vlaiccasian11 La padure in padure. Este o zi frumoasa de vara , eu si familia mea mergem la padure . in drum spre padure eu ma gandeam daca o sa vedem si lupi acolo, intre timp noi am ajuns. Deja s-a facut noapte ,iar tata a aprins focul de tabara , eu si mama am instalat corturile Realizeaza o compunere in care sa preziti o intamplare petrecuta in padure. De 15-20 de randuri. Intamplarea poate fi reala sau imaginara. - 393664 O compunere cu o intamplare in padure petrecuta iarna care sa aiba 15 randuri.Va rogg - 567446 andratheo20 andratheo20 Afara era frumos. peste tot era numai omat. era o zi foarte buna de a merge intr.o excursie cu prietenii. eu si prietenii mei, andrei si marius am mers in padurea de la marginea comunei noastre. cand am ajuns acolo, am.

Compunere descriptivă: pădure.primăvara.natură.peisaj natural. Departe de forfota unui oraș mare si zgomotos, padurea de peste drum este o adevarată oază de liniște și încântare vizuală. E primăvara timpurie, încă n-au înfrunzit copacii, iar pamantul dezghețat de timidele raze ale soarelui este încă acoperit de covorul. O intamplare petrecuta in vacanta Era o zi frumoasă de vară din vacanţa mare. M-am trezit de dimineaţă, pe la ora şapte. Eram la bunici. După ce m-am dat jos din pat, am înştiinţat-o pe bunica, că vreau să fac o plimbare prin natură. Ea mi-a aprobat dorinţa şi mi-a pregătit merinde Tag: Calul intra in padure. Elevul scrie o compunere tâgâdâm. Posted on October 10, 2014 Author Mihai 2 Comments. Nu cred că se poate rezuma educația din România mai bine într-o pagină decât în modelul de mai sus

Remember..: O plimbare la padure-compuner

  1. By Alex. S 02 aug., 2021. Ghemuit și singur într-o pădure, un cățel este salvat în mod miraculos! Animalul de companie se pregătea să renunțe la orice speranță de supraviețuire! În fiecare zi apar ştiri despre animale maltratate, abuzate şi neglijate, fiind uimiți de capacitatea omului de a renunța la animalele de companie
  2. Expresii frumoase pentru texte imaginative. 10.04.2021 13:44. Nivel de dificultate: mediu. La acest material mi-a placut foarte mult varietatea domeniilor din care s-au oferit spre exemplu expresii frumoase si desigur expresiile.Am folosit acest material didactic ca material suport in realizarea compunerilor (compuneri cu titlu dat,cu inceput dat,cu sfarsit dat,dupa un sir de imagini,dupa un.
  3. e poezii despre meserii fragmente poezii si povestiri despre padure cunoasterea mediolui compunere despre hobby uri in engleza padure text argumentativ despre copilarie eseu despre moldova tara mea strabuna padurea in padurea petrisorului.
  4. Am de facut o compunere la franceza despre natura(undeva intr.o padure, cu peisaje etc) si nu pre stiu sa facVA rog sa ma ajutati cu cateva idei in franceza.
  5. Am ajuns sa o cunosc mai bine si sa-mi dau seama ca e o persoana care tine la parerea ei! Viseaza la cai verzi pe pereti, la propriu, si face haz de necaz aproape oricand, dar stie si sa fie matura. Chiar daca, atunci cand suntem intr-o discutie aprinsa ,ea tace si ma lasa sa tip, la sfarsit va spune doar cateva cuvinte care te vor lasa mut de.
  6. Era o zi de toamnă ploioasă, iar părinţii mei au hotărât ca la sfârşitul săptămânii să mergem în vizită la bunicii mei, la ţară. Ei locuiau într-o casă, la marginea unei păduri întunecate. Când am ajuns la bunici, le-am spus părinţilor că merg în pădure să mă joc. Bunicul m-a avertizat că acolo se petre
  7. Padurile virgine, precum cea mai mare padure din lume, cea Amazoniana, sunt adevarate ecosisteme unde natura se dezvolta intr-o forma pura, care nu necesita sau incurajeaza prezenta umana, unde natura isi urmeaza cursul in toate aspectele sale, lemnul fiind reciclat intr-un ciclu natural de hranire pentru alti arbori

te rog ajuta-ma si pe mine cu o compunere!trebuie sa prezint o intamplare petrecuta intr-o padure ) sa fac o descriere a padurii si sa am un titlu expresiv ) si mai am sa imi exprim opinia despre spectacolele de street dance si saindic cel putin 2 argumentete rog..ajuta`ma pana joi seara..macar..sau vineri dimineata pe la 9.te rog.sunt. -Buna intrebare !Odata,in lume traia un imparat rau care avea o fata care se numea Randunica.Ea ramasese fara mama ,de mica.Biata fata traia intr-o odaie mica.Ea avea ochii mari,albastri la culoare,parul mai auriu ca spicul si fata era mai alba ca laptele.Cand a crescu mare tatal sau a vrut s-o marite,dar fata nu a acceptat.Ea se ruga lui. Compunere despre cascada Romania Tema de 10 randuri in cateva cuvinte si propozitii . Intr-o frumoasa dimineata de vara m-am ratacit printr-o padure, in munti. Deodata dintr-un loc intunecat incepe sa se auda un urlet infiorator. Din curiozitate ma indrept usor intr-acolo, cu pasi marunti. O cascada impresionanta imi apare in imagine este o zi frumoasa de toamna.eu tata mama si surorile mele de hotaram sa mergem la bunici.noi stiam,ca bunica de astepta mereu cu bratele deschise,cu mere argintii ca soarele gutui si gustoasele ei placinte.deodata tata opreste masita,si vedea un loc asa de pustiu incat nu stia ce e.eu iam spus lui tata.tata tata asta e o padure da nu e ingrijita de loc.noi am oprin masina si neam dat jos. Poi cum sa incep..Intr-o zi plina cu fulgi pufoshi de zapada,in ora de desens-a redat emisiunea dansez pt tineau concurat 2 echipe foarte buna:Mitzu si andreea versus Mitzu cu Melisaora s-a terminat..castigatorii erau Mitzu cu Andreea.a fost mmisto..doar ca nu a fost:))Dupa care am iesit cu totii afaraafara niingea,dupa kre iar ningea si tot asa.bulgareala la maxim.

Compunere descriptivă - toamna în pădur

Added 2019-09-06 03:45:21 subject World languages by Deleted. Redacteaza o compunere de 150-300 de cuvinte, in care sa prezinti o intamplare reala sau imaginara petrecuta in timpul unei zile din vacanta de vara O întâmplare se întâmplă unei persoane, într-un context, are o desfăşurare anume, consecinţe, iar persoana căreia i s-a întâmplat poate sau nu să tragă nişte concluzii (data viitoare fac la fel / altfel) legate de întâmplare şi / sau consecinţele ei.. Pui de compunere Iată o listă de lucruri care se pot întâmpla şi în vacanţa de iarnă Dintr/o data, inr/un tufis s/a auzit un zgomot.Speriate ne/am retras intr/un colt al poienitei si am asteptat ca din tufis sa aparaun urs.Spr bucuria si usurarea noastra a iesit Azorel ce ne urmarise prin padure. Cum rasul si joaca ne/au obosit ,iar soarele scapar spre asfintit am pornit usor spre casa, luand c noi frumusetea aclei zile de vara Toamna - compunere . Intr-o frumoasa zi de toamna trecu pe la curtea imparatului o printesa. Ea se uita cu atentie la castel si a batut la curtea imparatului. In drum spre castel printesa a trecut printr-o padure unde a zarit mestecenii imbracati intr-o platosa de arama. S-a uitat pe cerul plumburiu si a zarit stoluri mari de berze si.

Video: compunere Imagineaza-ti ca te-ai ratacit intr-o padure

O studentă americană, care făcuse armata în Marină, a fost găsită moartă într-o pădure din Rusia. Catherine Serou, în vârstă de 34 de ani, a fost găsită fără suflare, la câteva zile după ce fusese dată dispărută, într-o pădure din Rusia buna, va rog ajutati-ma. compunere cu o intamplare fericita, si una din temele astea: o partida de pescuit, ratacit in padure, o aventura stiintifico-fantastica. dau funda. sall tpu ma ajutati si pe mine cu asta : redacteaza o compunere de 10-15 randuri in care sa prezinti o intamplare din lume gazelor. is bun la compuneri da nu ma nicio idee.

Compunere cu titlul Vara la pădure Magia Copilărie

It's a. Writer Leonora (Nora) Shaw gets invited to old friend Clare's hen night (aka bachelorette party) by a girl named Flo. (It is being held in Flo's aunt's house.) Nora lost touch with Clare years ago, hasn't spoken to her in ten years, and doesn't know if she wants to go to this party Regiunile pădurilor tropicale cu o vegetație verde tot timpul anului, alcătuiesc un sistem ecologic adaptat la clima caldă cu o temperatură medie anuală de 25 °C, cu oscilații de temperatură medie anuală de 0,5 - 0,6 °C și o cantitate de precipitații de 2.500 mm. Intinderea pădurilor tropicale în prezent sunt în America de Sud. Compunere narativa. Planul simplu de idei al compunerii:-In vacanta de vara la bunici am plecat cu parintii intr-o excursie.''-Un obstacol ne-a iesit in cale in padure.''-M-am hotarat sa traversez singur raul.''-Eram in pericol sa ma accidentez.''-Am iesit victorios din aceasta incercare.'

compunere o in padure - cafeneaua

Suntem intr-un univers policrom.Un lung rastimp vremea ramane egala cu ea insasi:senina si calda,blanda si dulce.Razele soarelui par filtrate prin miere.Campiile par paini cu coaja rume: O zi in Egipt - compunere : 115 kb: 260 : Referat despre O zi in Egipt - compunere Pleoapele au atins ochii si cad intr-un somn adanc Top 10 pensiuni de poveste de la munte, pentru o vacanță de vis în România. Hai să descoperim locurile magice din România noastră faină. În această perioadă, vom aprecia, mai mult ca niciodată, pensiunile mici, intime, de la munte, cât mai aproape de natură și, de ce nu, cât mai izolate. Se încadrează perfect în opțiunile.

Redacteaza o compunere de minimum 150 de cuvinte, in care sa motivezi apartenenta la specie a pastelului Dimineata de Octavian Goga - 985115 http://basnu.ro

Absolvenții de gimnaziu au susținut, ieri, prima probă a Evaluării Naționale, cea la Limba și literatura română, probă în cadrul căreia au trebuit, printre altele, să-și demonstreze cunoștințele despre genul liric, dar și să realizeze o compunere în care să povestească o întâmplare petrecută într-o zonă turistică. În Gorj, examenul a decurs fără incidente și nu a. Expresii frumoase despre padure mai jos o sa aveti mai multe rezultate pentru cautarea expresii frumoase despre padure. Se topeşte zăpada apar ghioceii temperaturile cresc se instalează vremea bună vremea devine blândă soarele străluceşte şi încălzeşte mai tare apar ghioceii înmuguresc copacii înfloresc copacii se întorc Compunere de toamna . Intr o zi superba de toamnă. Frunze ruginii se aşterneau ca un covor peste pământul rece şi umed. Deodată, timpu se opri pe loc. Frunzele copacilor seamana cu un covor multicolor, plin de nuante vesele si frumoase ce fac un peisaj artistic cromat si minunat de neuitat.Insa copacii au ramas singuri si goi ,fara nimeni care sa le aline durerea adanca, fara. Cel mai tare site de referate din Romania. Contine referate din toate domeniile La vreo suta de metri în susul strazii era parca o oaza de umbra. Da intr-o gradina se revarsau, înalte, deasupra trotuarului, ramuri stufoase, compacte, de tei. Gavrilescu le privea fascinat, sovaind. Întoarse înca o data capul în directia tramvaiului, apoi porni hotarât cu pasi mari, tinându-se pe lânga ziduri. Când ajunse, umbra i s

Dor de o pădure fermecată by Miruna Liber la imaginaţi

Curiozitati despre spatiul cosmic Rachetele pot calatori cu 40 000 km/h.Aceasta este viteza necesara pentru a scapa de gravitatia terestra si a patrunde in spatiu.O viteza constanta de 29 000 km/h pastreaza racheta pe orbita.Rachetele moderne se folosesc pentru lansarea sondelor si a satelitilor spatiali.Racheta este proiectata in spatiu de catre trei trepte care ard si se desprind una dupa. Carl Gustav Jung - Amintiri, vise, reflectii [ibuc info ACTIVITATE TRANSDISCIPLINARA TOAMNA - sistematizarea cunostintelor despre anotimpul toamna intr-o imagine cat mai completa, antrenand capacitati dobandite din toate ariile curriculare - ACTIVITATE TRANSDISCIPLINARA TEMA: TOAMNA PERIOADA: 18 octombrie - 25 noiembrie SCOPUL: sistematizarea cunostintelor despre anotimpul toamna :: didactica Gradinit Lolrelai's blog Intr-o zi voi avea un copil si el imi va spune mama zambind, iar momentul acela va sterge orice amintire trista a trecutului, orice dezamagire de la cel pe care l-as fi vrut tata pentru copilul meu intr-o ziiar pentru asta stiu ca trebuie sa trec peste toate la fel cum m-am ridicat in copilarie dupa prima cazatura, cu zambetul pe buze si usor stanjenita ca n-am fost.

Trebuie sa fac o compunere dupa aceste imagini

Alcatuiti o compunere cu titlul la munte. Trimiteți prin e mail postați pe blog. Compunere cu titlul la sanius mai jos o sa aveti mai multe rezultate pentru cautarea compunere cu titlul la sanius. Textul prezintă râul de la izvor până la munte și obstacolele pe care le întâlnește în cale Toamna este ca o zana,cu rochie aurie ca aurul pur. Fata ei alba si senina ca o picatura de lapte,se vede in oglinda de argint a lacului ce strabate codrul.Ochii ei mari si luminosi privesc peste codrul care a inceput sapoarte haina ruginie.Buzele sale rosii se aseamana cu merele coapte din livezile inconjuratoare.Dupa ce si-a pieptanat parul castaniu,s-a urcat in caleasca sa si a plecat sa-si. Compunere despre pdure. Compunere despre pdure, un elogiu adus pdurii i o caracterizare personificat a pdurii. Mireasma Aromele impleticite,care mai de care// primavaratice//ale pdurii mi mbat simurile. M apropii cu grij de ea, pentru a nu o deranja, i o privesc minute n ir// Nu ma mai satur de priveliste! Stejarii O zi în natură. Natura este un lucru fascinant, plină de mistere. Într-o zi împreună cu niște prietene am plecat spre o pădure aproape de zona în care locuiam. Nu am mers mult, dar destul cât să depunem un efort fizic care să ne obosească. Când am ajuns, ne-am oprit la umbra unui copac pentru a ne odihni

Compunere padure - YouTub

Un nou nascut, abandonat intr-o padure din Kenya, a fost luat de o catea si a fost dus in culcusul unde isi avea proprii pui. Micuta fetita se afla intr-o padure din Ngong, cateaua a prins-o cu dintii de hainele care le avea pe ea, a traversat o sosea fo. CITEŞTE mai mul Compunere la romana Autentifică-te pentru a urmări asta . Urmăritori 0. Intru in padure si vad uimita cum pare totul o magie a locurilor tainice, a locurilor ce ar putea insemna o minunatie pentru multi dintre noi.Farmecul toamnei a schimbat totul in ceva nevazut ,trecand de Un test la limba română şi critica... de întâmpinare Tocmai a început să circule pe internet o mostră de test la limba română, adică o compunere cu titlul Calul intră în pădure, care se cerea să fie lungă de o pagină. Un copil de clasa a VII-a, Vişan Andrei pe nume, începe, aşa cum s

Ecosistemul unei paduri de foioase

Intr-o zi cand printesa nu era acasa, piticii au pornit sa caute un elixirul bunatatii pentru a o schimba pe Alba ca Zapada. La capatul padurii se afla o cabana unde locuia o vrajitoare buna. Acestia intrara si dupa ce unul din pitici ii povesti totul vrajitoarei, aceasta le prepara o potiune din plante si le promise ca fata se va schimba Din el ieşi o tânără crăiasă, Pluteau în lacrimi ochii-mi plini de vise, Cu fruntea ei într-o maramă deasă, Cu ochii mari, cu gura-abia închisă; Ca-n somn încet-încet pe frunze pasă, Călcând pe vârful micului picior, Veni alături, mă privi cu dor. Şi ah, era atâta de frumoasă, Cum numa-n vis o dată-n viaţa t Personaje mitologice româneşti. de Sînziana Popescu. Mitologia românească e de o frumuseţe tulburătoare. Originală, bogată, magică, dar şi contradictorie, nu conteneşte nicio clipă să ne surprindă. Tot astfel cum nu încetează să ne intrige nici atitudinea nu foarte consecventă pe care oamenii de rând o au faţă de domeniul.

Scrie o compunere în care să descrii un loc dintr- o

Elevul scrie o compunere tâgâdâm. Nu cred că se poate rezuma educația din România mai bine într-o pagină decât în modelul de mai sus. Trebuie doar să înlocuim calul cu elevul și pădurea cu școala, iar tâgâdâm vorbește de la sine. Nu știu dacă s-a dorit a fi ceva amuzant, dar până la urmă, ăsta este rezultatul Am crescut sub invataturile mamei si tatei , si a bunicilor intr-o lume frumoasa, plina de armonie, unde toti ne intelegeam,unde imi petreceam serile,in fata blocului unde ne jucam,eu si toti prietenii mei.Copilaria este un univers duios,dulce, plina de distractie, fermecata ,in care orice este posibil ,in lumea jucariilor si a jocurilor.Aici , ne putem intalni mereu cu un balaur cu sapte.

EcosistemulCateva povesti dintr-o padure - Muntii Carpati

Exercitii limbaromana: compunere--Întâlnirea din pădur

Intr-o poienita din padure, Pamantul si Cerul glasuiau intre ei si isi impartaseau ultimile vesti, povestind de toate ce se intampla in lume. Totusi, chiar si in acele timpuri, nimic nu era perfect, astfel incat pana si padurea sufera Articole din compunere scrise de maria1maria. trece iarna. a fost, sper sa ma exprim la timpul verbal corect, o iarna lunga, aspra si destul de greu de ignorat, cel putin pentru cineva care crede ca orice temperatura sub + 10 grade imseamna ger Compunere. Intalnire cu un extraterestru. Era o zi de vara. Eram doar eu cu mama mea acasa, si ne-am pus sa facem o prajitura cu afine. Nu aveam afine in casa, iar mama m-a trimis in padurea de langa casa sa culeg cateva pentru a face prajitura. Dupa ce ajunsem in padure, mergand pe drum de dupa un copac sarise in fata mea un martian

Exercitii limbaromana: compunere--O noapte în pădur

O veveriţă se caţără pe trunchiul unui copac în calea lor. Îi privi o clipă cu ochişori negri, se dosi după o cracă, sări ca o minge castanie de păr în alt copac şi se pierdu în frunziş. Boierul tresărise, cu mâna pe puşcă ; apoi se linişti, pe când Vasile zicea încet: — Ia, o biată dihanie mititic Mai este putin pana la Evaluarea Nationala la clasa a VIII-a! La proba de Limba Romana elevii vor avea de redactat compuneri, de aceea va prezentam mai multe modele de eseuri de tip narativ. Modelele de compuneri sunt extrase din culegerea Compuneri pentru nota 10 la Evaluarea Nationala, clasa a VIII-a click aic Compunere de toamna. Intr-o zi de toamna,eu ma-m asezat pe scaunul de la terasa.Racoarea imi umpluse sufletul de bucurie,printre nori se observau razele care luminau pamantul.Vantul sufla incet,iar frunzele copacilor isi parasise pomul si coborau jos pe pamant,ca si un pui de randunica cand invata prima data sa zboare.Padurea isi schimbase culoarea pe cea care o avuse in alta cu frunzele. Exercitii limbaromana: compunere--Un spectacol de dans (am. O compunere despre camera unui extraterestru. Alcatuiti o compunere de 25-30 de randuri in care sa povestiti o intamplare petrecuta intr-un concurs. O compunere in care sa prezinti o intamplare imaginara care ar putea avea loc in drumul spre Polul Nord

Exercitii limbaromana: compunere--O întâmplare petrecută

O Compunere Cu Titlil O Plimbare Prin Padur

O mica colectie de expresii frumoase si utile pentru compuneri expresii despre MARE si expresii despre VARA si SOARE. Orict te-ai strădui să scrii o compunere bună dacă nu folosești și expresii frumoase nu vei reuși. Indiferent de cate ori as citi despre Paris nu cred ca ar fi de ajuns. 5 stele 1 review Tatal ei ,imparatul o izgoneste de la palat.Ea isi gaseste adapost in padure intr-o coliba parasita,unde isi va creste baiatul.Aici o descopera voinicul Calin, dupa sapte ani.Casatoria celor doi tineri constituie finalul fericit al poemului. Este o compunere prin care se adreseaza cuiva rugamintea de a participa la o manifestare culturala.

Articol de ziar cu elemente de raționament. E a treia compunere intr-o saptamana. Marturisesc ca citind articolul am ras pe alocuri, un umor trist insa autentic. Multe articole sunt dificil de înţeles din cauza construcţiei lor deficitare. Exprimarea greoaie, prezenta- rea dezordonată a ideilor, excesul sau lipsa de amănunte.. Pe acest site o sa gasesti compunere o intamplare petrecuta la munte. compunere,o,intamplare,petrecuta,la,munte, Asemanatoare: prima intilnire cu mos creciun compunere, compunere despre mai frumoasa amintire, ce as face daca as fi mos craciun compunere, o compunere cu titlul 'daca as fi mos craciun'', compunere cu titlu intalnire cu mos craciun Compunere cu titlul Primavara. Vreau sa zbor.vreau sa vad de sus toata natura.Dupa veacul iernii greu, primavara a renascut.Peste tot troneaza miresme de vis si se aud glasurile calde ale copiilor veseli. Serile sunt extraordinaremai ales in padure. Micile insecte parca sunt bete de iubire si afectiune pentru un singur an0timp ce le. Compunere - In padure Intr-o zi frumoasa de primavara cu soare,ma aflam cu prietenii mei intr-o padure minunata.Totul era sclipitor si frumos.Ne uitam imprejur uimiti in jurul nostru,la frumusetile nemaipomenite,de parca se desfasura acolo un concurs de frumusete.Eram patru copii caci nu voise sa vina si ceilalti.Prima eram eu,al doilea era dany,a treia era stefana si al patrulela andy